Cancerul de piele este tipul de cancer manifestat de un procent foarte mare din populaţie, însă cu un grad mare de vindecare, dacă este depistat din timp şi tratat corespunzător. Există mai multe tipuri de cancer de piele, caracterizate printr-o simptomatologie relativ asemenătoare, diferenţiată de stadiul în care se află pacientul.

 

Când apare cancerul de piele

Atunci când în celulele pielii apare o mutaţie la nivelul ADN-ului, acestea încep să  se înmulţească necontrolat, formând  o masă tumorală. Acesta este contextul în care apare un  cancerul de piele. Fenomenul  începe pe stratul superior al pielii, acolo unde există trei tipuri de celule, cele scuamoase, bazale şi melanocitele. În funcţie de localizarea iniţială a cancerului de piele, medicul dermatolog  poate determina tipul de cancer cu care se confruntă pacientul, precum şi opţiunile care pot fi luate în calcul pentru tratament. O vizită la Clinica Aesthetic este absolut obligatorie atunci când se sesizează orice tip de modificare la nivelul pielii. Medicul Raluca Harnagea vine în întâmpinarea pacienţilor cu mult profesionalism, aplicând cele mai inovatoare tehnici de diagnosticare şi tratament.

 

Simptomele specifice

Principalul simptom  care anunţă schimbări la nivel celular şi care trebuie luat în seamă,  este cel al modificărilor aspectului pielii. În funcţie de acestea, medicul va putea diagnostica tipul de cancer manifestat, simptomatologia conducând către o diagnosticare exactă. Astfel, în cazul carcinomului bazocelular, o formă uşoară de cancer, se poate  manifesta o rană care sângerează, pot apărea pete roşiatice, iritaţii, un nodul roz-strălucitor, o zonă albicioasă asemănătoare cicatricilor, având o margine uşor definită. Carcinomul spinocelular va fi manifestat prin pete roşii persistente, excrescenţe aspre cu o depresiune centrală sau răni deschise. Cancerul cu celule Merkel se manifestă printr-o  tumoare foarte fermă dar nedureroasă, de culoare roz, roşu sau violet-albăstrui. Atunci când apar modificări rapide ale formei şi culorii unei aluniţe, este vorba de melanom. Simptomatologia  specifică pentru cancer de piele se manifestă  astfel prin modificări la nivelul aspectului pielii, însoţite sau nu de durere, mâncărimi, amorţeală, furnicături resimţite pe piele, dar şi sub piele, precum şi prin  schimbări ale culorii şi formei aluniţelor

 

Cauzele apariţiei cancerului de piele

Cauzele exacte care favorizează declanşarea mutaţiilor ADN-ului celulelor pielii, nu sunt cunoscute, însă specialiştii iau în calcul factorii de risc, respectiv contextele care produc dezechilibrul  la nivel celular. Astfel, expunerea solară, nu doar la plajă, ci în contextul specific anumitor zone geografice, bronzarea prin metode artificiale, arsurile solare frecvente, pielea cu un pigment deschis şi un sistem imunitar scăzut, vârsta, apărând în special după vârsta de 50 de ani, precum şi afecţiunile precanceroase ale pielii şi un bagaj generic specific, se constituie în factori care pot conduce la apariţia cancerului de piele.