R1aesthetic by Raluca Harnagea

Atât femeile cât şi bărbaţii se pot confrunta cu apariţia papiloamelor. Aspectul inestetic reprezintă principala problemă generată de aceste mici escrescenţe, fiind foarte frecvent manifestate în zona gâtului şi a ochilor, dar şi inghinal, submamar sau axilar. De dimensiuni mici, cu nuanţe care variază de la culoarea pielii, până la diferite tonuri de maro, micile papiloame tind să creeze disconfort în momentul în care sunt expuse traumatismelor locale.

Ce sunt papiloamele

Papiloamele sunt reprezentate de mici tumori cutanate benigne, având aspectul unor leziuni pediculate. Sunt escrescenţe inofensive, nu au impact asupra sănătăţii, însă pot deveni dureroase sau pot genera senzaţii de mâncărime şi disconfort, în momentul în care sunt lovite, fiind expuse  contextului  traumatismelor locale, prin natura localizării acestora pe suprafeţe expuse, în special cele din zona gâtului.

De ce apar papiloamele

Cauzele apariţiei acestor mici tumori benigne sunt multiple. Printre cei mai importanţi factori poţi fi amintiţi vârsta, incidenţa lor crescând după împlinirea vârstei  de 50 de ani, tulburările metabolice specifice anumitor afecţiuni, precum diabetul sau obezitatea, sarcina, modificările hormonale specifice conducând spre crearea mediului propice apariţiei acestora, precum şi iritarea repetată generată de fricţiune în anumite zone, cum ar fi gâtul sau axila. 

De ce este mai expusă zona gâtului

Majoritatea persoanelor se confruntă cu apariţia papiloamelor preponderent în zona gâtului. Cauzele care conduc la acest context sunt aceleaşi pentru orice zonă, însă, în special persoanele plinuţe se vor confrunta cu papiloane în zona gâtului. Pliurile formate de piele şi producerea fricţiunii vor conduce la apariţia papiloamelor de pe gât. De asemenea, gâtul este o suprafaţă expusă, astfel că micile incidente în care hainele sau bijuteriile pot genera răsucirea sau lovirea papiloamelor sunt des întâlnite, conducând la iritarea pielii şi la instalarea unei senzaţii de disconfort.

Cum se tratează papiloamele

Diagnosticul medical real şi corect va fi stabilit doar de către medicul dermatolog. Papiloamele pot varia ca  nuanţe şi dimensiuni, putând măsura doar un  milimetru, sau deţinând  măsurători care impun intervenţia de urgenţă asupra acestora. Nu se recomandă tratarea la domiciliu şi nici aplicarea diferitelor substanţe sau unguente locale acide, acestea putând  genera iritaţii, sângerări, inflamaţii  şi disconfort. Medicul dermatolog va prezenta pacientului variantele de tratament, urmând a se alege cea mai potrivită procedură. Asupra papiloamelor se poate interveni alegând crioterapia, electroterapia sau excizia shave. Atunci când un papilom este îndepărtat corect şi în mediu sigur, nu există riscul de a se manifesta din nou, însă acest aspect este influenţat de predispoziţia fiecărui pacient în parte spre a manifesta astfel de escrescenţe. Intervenţiile sunt sigure şi foarte rapide, impunând o recuperare de scurtă durată. 

Programează-te acum la un consult dermatologic!

De ce apar papiloamele pe gât?
0
    0
    Coșul tău
    Coșul este golÎnapoi în shop