Ce sunt cicatricile postacnee?

Cicatricile postacnee sunt acele semne care rămân în urma leziunilor active. Ele pot cauza probleme de stimă de sine și pot interfera cu viața profesională, socială și romantică.

Tocmai din aceste motive este important să tratați acneea înainte ca aceasta să aibă șansa de a lăsa cicatrici inestetice.

Ce cauzează cicatricile postacnee?

Când accesele de acnee pătrund profund în piele, ele dăunează pielii și țesutului de sub ea. Pe măsură ce acneea dispare, organismul încearcă să repare aceaste daune.

În timpul procesului de vindecare, organismul produce colagen – o substanță care oferă suport pielii. Dacă organismul produce prea puțin sau prea mult colagen, veți vedea o cicatrice.

Tipul de cicatrice depinde de cât de mult colagen produce corpul dvs.

1. Atrofice: sunt cel mai des întâlnite și cel mai dificil de tratat. Au aspectul unor depresiuni în piele, iar la randul lor se clasifica în:

  • Icepick: sunt cicatrici cu diametru mic, care se aseamană cu porii dilatați, prezintă margini neregulate, și pot fi localizate cel mai frecvent la nivelul bărbiei, pomeților și frunții. Sunt cele mai frecvente cicatrici post acneice (60-70% din cicatrici).
  • Boxcar: sunt cicatrici cu diametrul mai mare, rotund-ovalare, cu margini regulate, localizate la nivelul pomeților și frunții. Aspectul lor este similar cu al cicatricilor post varicelă.
  • Rolling: sunt cicatrici mai puțin frecvente (15-20% din cazuri) ce dau aspect vălurit tenului. Ele apar în urma unei acnee mai grave (de cauze bacteriene cel mai adesea).

2. Hipertrofice: leziuni de culoare roz, reliefate față de planul tegumentului, mai puțin frecvente la nivelul feței, fiind predispuse pentru zona toracelui și decolteului.

3. Hiperpigmentari post inflamatorii: sunt mai degrabă rezultatul procesului de vindecare al leziunilor inflamatorii. Evoluția este de lungă durată, luni sau ani, motiv pentru care este necesar un consult de specialitate.

Tratament cicatrici postacnee

Tratamentul sigur și eficient pentru cicatricile postacnee începe cu o consultație. În timpul consultației, un medic dermatolog îți va examina pielea, acordând o atenție deosebită cicatricilor.

Medicul dermatolog poate determina cât de severă este cicatricea postacnee.

Cele mai bune rezultate provin adesea din utilizarea a unuia sau mai multor tratamente.

Unul sau o combinație dintre următoarele tratamente ar putea îmbunătăți aspectul pielii, în funcție de tipul de cicatrice, de tipul de piele și de severitatea cicatricii.

  • Tratament Microneedling, este unul dintre tratamentele care ajută în lupta cu cicatricile post acnee. Sunt necesare mai multe ședințe spațiate la 2-4 săptămâni.
  • Tratament cu laser poate fi folosit pentru a trata cicatricile de acnee ușoare până la moderate.
  • Mezoterapie cu ace este un tratament medical minim-invaziv. În timpul procesului de înțepare a pielii, pielea produce mai mult colagen în efortul de a vindeca rănile mici de la ace. Teoria este că noul colagen care se formează va ajuta la netezirea aspectului pielii, ajutând la umplerea cicatricilor.
  • Peelingul chimic îmbunătățește aspectul cicatricilor post acnee prin utilizarea unei soluții chimice pentru a îndepărta stratul exterior al pielii vechi. Noua piele care o înlocuiește este de obicei mai netedă.
  • Subcizie: este o metodă care se practică doar în cabinetul medical de către un medic cu experiență. Procedura are loc sub anestezie locală, iar cu ajutorul unui ac special se rup benzile de țesut fibros astfel încât pielea se va detensiona, iar aspectul cocatricii va fi mult îmbunătățit.

Consultați un dermatolog: obțineți ajutor profesional cât mai curând posibil! Tratați-vă acneea înainte de a lăsa cicatrici.

Cicatrici postacnee